Bradul

Bradul de naştere
Părinţii sau rudele îi dăruiau nou-născutului un brad cu care acesta se înfrăţea. Bradul trebuia să apere pruncul de duhurile şi ursitoarele răuvoitoare. Bradul dăruit nu era tăiat, ci doar ales în pădure, iar pe scoarţa lui se încrusta numele sau însemnul familiei nou-născutului. La fiecare aniversare a copilului, părinţii şi rudele veneau la brad, îi închinau ofrande si rosteau rugăciuni. Dupa datină, tânărul lua el apoi în grijă bradul, frate spiritual, neglijarea copacului echivalând cu desconsiderarea propriei persoane.

Bradul de nuntă
Tinerii care urmau să se căsătorească participau odinioară la o ceremonie prenupţială în cadrul căreia se făgăduiau unul altuia dinaintea unui brad. Încălcarea legământului făcut în faţa bradului atrăgea asupra lor oprobriul obştii. În Oltenia, în ajunul nunţii, exista obiceiul ca mirele să trimită miresei un brad, printr-un flăcău, ca simbol al legăturii ce urma să ia fiinţă între ei. În alte regiuni, bradul de nuntă a fost înlocuit cu mărul sau chiar cu florile de măr.

Bradul de judecată

Bradul juca şi rolul unei instanţe divine. Jurământul rostit în faţa arborelui dobândea astfel trăinicie. De exemplu, vătaful căluşarilor, înainte de a porunci cetei să înceapă jocul, îşi înfingea sabia într-un brad - numit brad de jurământ -, jurând apoi pe ea. De asemenea, se practica aşa-numită "judecată divină" a bradului: omul bănuit de a fi săvârşit o fărădelege era legat de un brad timp de trei zile şi trei nopţi; dacă în acest interval nu era sfâşiat de fiare sau lovit de trăsnet era lăsat liber şi considerat nevinovat, căci se credea că fusese judecat de brad. Copacul veşnic verde prezida totodată judecata obştească: satul se aduna în jurul unui brad pentru a lămuri şi potoli conflictele dintre ţărani.