Obiceiuri de Craciun la romani

Obiceiuri de Craciun

Unul dintre obiceiurile de Craciun ale romanilor este legat de torsul si tesutul lanii, obicei de care femeile erau tare mandre, tesand pentru familie atat hainele pe care le purtau cat si obiecte de impodobit casa cum ar fi stergarele, paturile. Se adunau in sezatori, cate mai multe familii la o casa pentru a avea mai mult spor si pentru atmosfera prieteneasca si calda care exista. Femeile mai varstnice le dadeau sfaturi celor mai tinere, initiindu-le in aceasta meserie de tors si tesut lana si canepa. Pe langa faptul ca in sezatori se muncea, in acelasi timp era si un bun prilej pentru a afla vestile care circulau in comunitate, de a se spune ghicitori, proverbe, de a se canta balade, de a se invata colinde, adica de a se pastra viu folclorul romanesc.

Despre Craciun

Craciunul se sarbatoreste in fiecare an la 25 decembrie,fiind una dintre cele mai importante sarbatori religioase, nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. In aceasta zi fiecare incearca sa fie mai bun cu cei din jur, sa daruiasca pentru suflet dragoste si iubire si pentru trup daruri celor pe care ii iubesc.
Exista multe legende in legatura cu Craciunul. Se spune ca atunci cand Fecioara Maria urma sa-l nasca pe Iisus,umbland din casa in casa, fara ca cineva sa o primeasca, un om pe numele Craciun impreuna cu sotia acestuia au primit-o in grajdul care-l aveau pentru dobitoace,unde a dat nastere Fiului lui Dumnezeu. Si in aceasta noapte s-au deschis cerurile facand din Craciun o sarbatoare sfanta care lumineaza sufletele oamenilor.

Despre Mos Nicolae

Ziua Sfantului Nicolae se serbeaza in Romania in data de 6 Decembrie, fiind cunoscuta si sub denumirea de ziua Mosului Nicolae. Copiii isi curata incaltamintea pentru ca mosul sa le puna daruri in ele. Dar de unde vine oare aceasta sarbatoare?

Sfantul Nicolae a fost unul dintre cei mai indragiti sfinti. Despre viata lui se stiu putine lucruri, dar despre faptele lui bune au ramas multe legende. Cea mai cunoscuta este aceea ca in apropierea locuintei lui statea un barbat care avea trei fiice, pe care voria sa le dea spre maritis dar fiind foarte sarac nu avea nici un fel de zestre pentru fetele sale. Se spune ca Sfantul Nicolae s-a urcat noaptea pe acoperis si a dat drumul celor trei saculeti cu galbeni pregatite pentru cele trei fete, prin hornul casei, intr-o soseta pusa la uscat. De aici a aparut obiceiul agatarii sosetelor de semineu.

Astfel, prin fapta sa, Sfantul Nicolae le-a ajutat pe cele trei fete sa-si mentina curatenia trupeasca si sa se poata casatori. La europeni, Mos Nicolae are o barba alba cu o pelerina pana la pamant.
In Anglia exista mentionari despre existenta lui Mos Nicolae inca din secolul XVII.

In America se sarbatoreste Sfantul Nicolae din secolul XIX, aceasta sarbatoare unindu-se cu sarbatoarea Craciunului. Aici, mosul poarta numele de Christmas Father.

Sfantul Nicolae se deplaseaza cu o sanie trasa de reni, dupa finlandezi acesta porneste din Laponia. Copiii americani il iubesc nu numai pe Mos Nicolae dar si pe renul care trage sania, Rudolf. Din 1930, in America, Mos Nicolae e imbracat in rosu, este jovial, este cu burtica, zambaret, dar nu si-a pierdut din elanul cu care imparte daruri pentru toti copiii cuminti.

Fetita cu chibriturile - Hans Christian Andersen

Era un ger grozav; ningea si incepuse a innopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela si pe intunericul acela, mergea pe strada o biata fetita cu capul gol, si cu picioarele goale. Avusese ea doar niste papuci cand plecase de-acasa, dar nu-i folosisera mult: erau niste papuci mari, pe care mama ei ii rupsese aproape, si erau asa de largi pentru ea, incat mititica-i pierdu grabindu-se sa treaca o strada, unde cat p-aci era sa fie strivita intre doua trasuri. Unul din papuci nici nu-l mai gasise, iar celalalt il luase un baiat care zicea ca vrea sa faca din el leagan pentru copilul lui, cand o avea si el unul. Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare. Biata fetita! Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea. Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi. Manutele ei erau aproape inghetate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana. Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros. Mai aprinse inca unul. Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele. Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer. "A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea: "Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu". Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios! - Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. Si aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei. Se facu o lumina ca ziua. Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu. Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului. Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa. "A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva. Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului nou.

Secretul lui Mos Craciun

Dintotdeauna, Danut, vecinul meu, a visat sa ajunga detectiv. Asa cum stia el si cum a vazut prin filme: cu palarie cu boruri largi, usor trasa peste fata, ochelari de soare negri, pardesiu lung si la fel de negru, obligatoriu cu gulerul ridicat. Si sa nu mai vorbim despre geanta diplomat, binoclu si aparat de fotografiat! Pe toate si le dorea Danut, dar stia ca inca este prea mic sa-si implineasca acest vis. Abia ce implinise cinci ani in urma cu o saptamana. - Ei si, ce daca am doar cinci ani? Cine a zis ca nu pot fi detectiv la 5 ani, a uitat ca in meseria aceasta totul e sa ai un mister de dezlegat. Si misterul lui Danut se afla cat se poate de aproape de el, la distanta de nici doua zile. Ce se va intampla peste doua zile? o sa ma intrebati voi. Ceva frumos, am sa va raspund eu, va fi Craciunul. Asa ca Danut va incerca sa descopere misterul lui Mos Craciun. - Stiti, mie mama imi spune mereu ca Mos Craciun este un mos venit de departe, dintr-o tara numita Laponia. Ca are acolo o casa plina de spiridusi care, cat e anul de lung, nu fac altceva decat sa confectioneze daruri pentru copiii din toata lumea: papusi si ursuleti din plus, jocuri mecanice, masini teleghidate si cate si mai cate. Ba, mai mult, Mosul stie ca noi, copiii, ne pricepem acum si la calculatoare si la jocurile video, asa ca bietul de el incearca sa tina pasul cu noi. Cand jucariile sunt gata pregatite, e deja Craciunul. Mosul le incarca pe toate in sania lui trasa de reni si cand ajunge la casa fiecarui copil coboara pe horn si-i lasa darurile in cizmulite sau sub brad! Pe toate mi le-a povestit Danut, cu sufletul la gura. - Dragul meu Danut, am incercat eu sa-mi incurc vecinul, vad ca stii totul despre Mos Craciun. Nu vad atunci unde e misterul, ce mister vrei tu sa dezlegi? - Ei, vezi, lucrurile nu sunt chiar asa de simple pe cum par, se intrista brusc Danut. Sunt chiar foarte complicate. De exemplu, cum se face ca in ziua de Craciun toate gradinitele din cartierul meu sunt pline de Mosi? In fiecare se afla cate unul. Si cum se face ca toti mosii seamana atat de bine intre ei? Ca sa nu mai vorbim de faptul ca adesea Mosul uita ca mi-a adus darul la gradinita si vine si acasa la mine, desi stau la bloc si nu are horn pe unde sa coboare. Si cum de pana acum n-am intalnit pe strada nici un Mos care sa-si fi murdarit barba alba si mustatile cu funingine? Eu unul nu mai inteleg nimic. Tare mi-e mie teama ca Mos Craciun nu exista decat in povesti si in mintea celor mari. Sau exista cu adevarat? Acesta e misterul pe care am de gand sa-l dezleg. __________________________________ Zis si facut. In cea mai mare graba, pentru ca nu avea prea mult timp la dispozitie, Danut si-a ales si colaboratorii: Mihaita, Alexandru si Ionut. Si toti patru, intr-o seara, au pus la punct planul de bataie. Momentul actiunii: noaptea de Craciun, locul actiunii: dormitorul lui Danut, obiectivul: dezlegarea misterului Mosului cu barba alba. La un singur capitol au cam avut probleme: de unde sa faca ei rost de palarii, ochelari negri si pardesie lungi? Unde mai pui si ca actiunea urma sa se desfasoare la ore tarzii, cand ei ar trebui sa fie in mod normal in pat in tinuta obligatorie: pijama. Pina la urma, baietii s-au multumit sa-si imbrace pijamalutele cu liniute si floricele. Mai mult, la insistentele mamei lui Danut au acceptat si sa se vare sub plapuma si sa astepte acolo, cu lumina stinsa, sosirea lui Mos Craciun. - Eu nu cred ca va veni! sopti incet si cu teama parca, Mihaita. - Glumesti? Cum sa nu vina? Ne-am pregatit atat de mult pentru intalnirea cu el, chiar si mama lui Danut ne-a asigurat ca Mosul va veni. - Poate!, mai spuse ganditor Mihaita, poate vine la cei care au fost peste an cuminti, pe cand eu, daca stau sa fac socoteala tuturor traznailor pe care le-am facut in 365 de zile! Tragandu-si bine plapuma pana sub nas, Ionut indrazni sa puna intrebarea care-l framanta de multa vreme: - Daca Mosul nu e unul bun, ci unul rau si imbracat in negru? - Taci! se ingrozi Alexandru, vorbesti prostii, o sa vezi ca Mosul nici macar nu va veni, pentru ca nu exista cu adevarat. In tot acest timp, Danut n-a suflat nici cel mai mic cuvintel. Problema lui era alta: cum sa faca sa ramana treaz atatea ore? Daca Mosul vine abia catre dimineata si rateaza intalnirea cu el? - Gata, nu va mai certati, incerca Danut sa calmeze spiritele. Daca stati si voi treji ca mine in noaptea aceasta, o sa aveti sansa sa-l vedeti pe Mos Craciun in carne si oase. In liniste, copiii s-au pus la panda: daca vor reusi sa-si tina ochii deschisi si atentia incordata la maxim, va fi imposibil sa rateze marea intalnire. Si orele treceau. Incet, foarte incet. Se tarau parca una cate una... Baietii, insa, rezistau eroic. Sau, mai bine zis, au rezistat pana la sosirea mosului... Ene. Danut a fost singurul care a ramas de veghe. Doar vroia sa se faca detectiv, nu? Asta inseamna sa stea ore in sir la panda, sa fie atent la cea mai mica miscare si sa stie sa ignore furnicile care incercau sa-i inchida ochii. Ce mai, munca de detectiv e tare grea! Asa gandea Danut in clipa in care, langa patul lui a rasarit ca din senin un Mos cu barba si mustatile ninse de ani multi, imbracat in rosu, cu cizme negre si cu un sac doldora de jucarii. - E Mos Craciun! a mai apucat Danut sa sopteasca. Si exact in clipa in care somnul l-a luat in brate, a simtit un sarut cald, pe frunte. Dimineata, cand s-a trezit, Danut i-a gasit pe prietenii lui stransi in jurul bradutului impodobit, gata sa-si deschida darurile. El insa, nu avea nici timp nici chef sa vada ce i-a adus Mosul. - Ce-i cu tine Danut? il intreba Alexandru. Nu te bucuri de darurile Mosului sau esti trist ca ai adormit azi-noapte si n-ai mai dat ochii cu el? - Nu, nici vorba de asa ceva. Dimpotriva, azi noapte am stat treaz pina tarziu si l-am vazut pe Mos Craciun in carne si oase. Tin minte ca, atunci cand a intrat in camera, m-a sarutat pe frunte. Auzindu-l, copiii incepura sa-si dea coate si sa rada pe infundate. - Aha, deci l-ai vazut. Si cum arata? Era asa cum il stim noi, batrin si cu barba alba? - Da, da se infierbinta Danut. Era exact asa. - Dovedeste-ne! nu se lasara batuti baietii. Doar te crezi detectiv, nu-i asa? Daca Mosul a fost aici, in camera, trebuie sa fi lasat o urma, ceva... Danut se afla in mare incurcatura. Cum sa dovedeasca el existenta Mosului? Cat de rau ii parea ca a adormit si n-a apucat sa-si trezeasca prietenii, sa stea impreuna de vorba cu Mos Craciun... Descurajat, incepu sa caute prin camera ceva, orice care sa demonstreze ca Mosul a fost acolo... O urma de cizma pe covor, o jucarie miscata de la locul ei, un glob spart... Nimic! Toate erau la locul lor si nici o urma... - Ei, vezi, acum te-ai convins? Stiam doar cu totii ca nu e decat o poveste pe care cei mari au inventat-o pentru noi, copiii! Danut simti cum in ochi incep sa i se adune lacrimi. Cine stie, poate totul n-a fost decat un vis... Un vis frumos... Trist si abatut, se gandi ca ar fi timpul sa se pregateasca pentru iesirea la sanie. Incepu sa-si descheie nasturii de la pijama incet, unul cate unul. Si tocmai cand ajunse la nasturele de la guler, Danut scoase un chiot de bucurie. - Uraaaaaa! Uimiti, copiii s-au apropiat sa vada ce se intampla. Danut chiuia de bucurie: in mana stanga tinea, abia desprinse de la nasturele gulerului de la pijama, trei fire albe din barba lui Mos Craciun. Pesemne le uitase acolo cand il sarutase pe frunte. Copiii au facut ochii mari si au ramas muti de uimire. Numai Danut dansa, sarea si striga cat il tineau puterile: - Am dezlegat misterul! Mos Craciun exista cu adevarat! De-atunci, in fiecare an, in noaptea cea sfanta, Danut incearca sa nu adoarma. Nu vrea cu nici un pret sa piarda intalnirea cu Mosul. Si daca se intampla, totusi, sa dea mana cu Mos Ene inainte de vreme, atunci nu uita sa-si verifice dimineata nasturii de la pijama. E imposibil sa nu gaseasca infasurate acolo macar trei fire din barba alba a mosului, pentru ca de-acum e clar: Mos Craciun exista cu adevarat! Misterul a fost dezlegat.

Ingerul lui Mos Craciun - Mos Craciun

Era odata un copil care urma sa se nasca.Intr-o zi el l-a intrebat pe Mos Craciun care tocmai venise: "-Mosule, mi s-a spus ca ma vei trimite pe pamant maine,dar spune-mi te rog ,cum voi trai eu atat de mic si neajutorat? " Acesta ii raspunse ,zambind: " -Din multimea ingerilor am ales unul pentru tine.El te asteapta cu drag si va avea grija de tine." "-Dar,Mos Craciun,aici in cer,eu nu fac altceva decit sa cant si sa zambesc.Este suficient pentru mine ca sa fiu fericit.Si cum voi reusi eu sa-i inteleg pe oameni?Eu nu le cunosc limba..." "-Ingerul tau iti va spune cele mai dulci si frumoase cuvinte pe care le-ai auzit vreodata.Cu multa rabdare si dragoste,ingerul tau te va invata sa vorbesti." "-Si ce voi face cand voi vrea sa vorbesc cu tine?" "-Ingerul tau iti va impreuna miinile si te va invata sa te rogi." "-Am auzit ca sunt oameni rai pe pamant.Cine ma va apara?" Raspunsul nu ezita nicio clipa: "-Ingerul tau te va apara chiar cu riscul propriei vieti." "-Dar eu voi fi mereu trist,pentru ca nu te voi mai putea vedea?" "-Ingerul tau iti va vorbi adesea despre Dumnezeu si te va invata drumul care te va conduce spre El, chiar daca eu iti voi sta mereu alaturi." In acel moment era multa pace in cer,iar vocile de pe pamant de abia puteau fi auzite.Atunci,in graba,copilul intreba incet: Acesta il mangaie cu privirea sa blanda si zise: "-Numele ingerului tau nu are importanta.Tu il vei numi pe ingerul tau:MAMA.Acel inger va veghea asupra ta toata viata sa! Aceasta a fost lectia lui Mos Craciun"

Povesti de craciun

Degetica - Hans Christian Andersen
Era odata o biata femeie saraca; ea traia singura si grozav dorea sa aiba un copil pe langa dansa, care sa-i fie sprijin la batranete. Se duse intr-o zi in padure, acolo intalni o zana careia-i spuse pasul ei. Aceasta-i dete un bob de orz, zicandu-i: - Asta nu-i orz, de cel care creste pe camp si-l mananca gainile. Pune-l intr-un ghiveci de flori si asteapta. - Iti multumesc, zise femeia, si cum se intoarse acasa, isi sadi bobul de orz. In curand rasari din pamant o floare mare, frumoasa, ce semana c-o lalea imbobocita. "Ce floare minunata!" zise femeia sarutand foile rosii si galbene; si-n clipa aceea floarea se deschise cu zgomot mare. Acum se vede bine ca-i o lalea adevarata; si-nauntrul ei, pe fundul verde sedea o fetita mica, mica de tot si draguta, numai cat degetul cel mic de inalta; ii dadu numele de Degetica. Dintr-o coaja de nuca lustruita frumos ii gati leagan, foi de viorele ii puse in loc de saltea, si o inveli cu o foaie de trandafir. Dormea in timpul noptii, si ziua se juca pe masa, unde femeia punea o farfurie cu apa, inconjurata de-o cununa de flori. In farfurie plutea o foaie mare de lalea, pe care Degetica putea sa stea, si sa se plimbe de la o margine la alta cu ajutorul a doua fire albe de par de cal, ce-i tineau loc de vasle. Nu se putea inchipui ceva mai dragalas ca fetita asta; s-apoi stia sa si cante, si avea un glas asa de dulce, cum nu se mai auzise pe fata pamantului. Intr-o noapte, pe cand ea dormea, o broasca urata intra in odaie printr-o spartura a ferestrei. Si uraciunea asta sari pe masa unde dormea Degetica, invelita cu foaia ei de trandafir. - Ce frumusica sotie ar fi asta pentru baiatul meu, zise broasca. Si insfacand coaja de nuca, iesi pe aceeasi fereastra, ducand si pe Degetica afara in gradina. Pe acolo curgea un parau, care in trecerea lui atingea o mlastina. In mlastina asta locuia broasca si cu fiul ei. Slut si murdar, semana leit cu mama lui. "Coac! Coac!" incepu el a striga, cum zari pe dragalasa fetita in coaja de nuca. - Nu vorbi asa tare! O s-o trezesti, zise broasca. Ar putea sa ne scape inca, e asa de usoara, ca un fulg de lebada. S-o punem pe-o foaie lata de lipan, in mijlocul apei. O sa fie acolo ca pe-un ostrov si n-are sa poata fugi. In vremea asta, noi sa gatim in fundul baltii odaia cea mare, care o sa fie locuinta voastra. Apoi broasca sari in apa si porni s-aleaga o frunza mare de lipan prinsa de mal, si aseza pe ea coaja de nuca in care dormea Degetica. Cand se trezi biata fetita si vazu unde se afla, incepu a plange cu amar; de jur imprejur era numai apa, cum sa se mai intoarca ea pe uscat? Broasca, dupa ce imppdobi odaia din fundul iazului cu papura si floricele galbene, veni cu odorul ei sa ia patutul micutei, sa-1 duca in odaia pregatita. Se inclina inaintea fetitei zicandu-i: "Iti prezint pe fiul meu, viitorul tau sot. V-am pregatit o locuinta de toata frumusetea, in fundul baltii." - Coac! Coac! adauga fiul. Apoi luara coaja de nuca si se departara; biata Degetica, ramasa singura pe frunza ei verde, incepu sa planga cu hohot, gandindu-se la broasca uricioasa si la soarta ce-o astepta. Auzisera insa si pestisorii cele ce spusese broasca, si vrura sa vada si ei pe Degetica. Si cum o vazura, li se paru atat de draguta, incat socotira c-ar fi o mare nenorocire pentru dansa, sa ia de sot pe fiul broastei. Nunta asta nu trebuia sa se faca! Se adunara cu totii in jurul frunzei, si cu dintisorii lor taiara codita ce-o tinea de mal; frunza desprinsa, duse pe Degetica departe, pe rau, asa ca broastele n-o mai puteau ajunge. Ea trecu astfel prin multe locuri frumoase, si pasarelele prin tufisuri cantau cand o vedeau: "Ce mai fetita dragalasa! Ce mai fetita dragalasa!" Frunza plutind mereu tot inainte, tot mai departe, Degetica facu o adevarata calatorie. Pe cand mergea ea asa, un fluturas alb incepu a zbura in jurul ei, si la urma se aseza chiar pe frunza, nemaiputandu-si lua ochii de la asa minune. Degetica, vesela ca scapase de uricioasa broasca, se bucura de frumusetea locului si de privelistea apei ce stralucea ca aurul in bataia soarelui. Isi lua cingatoarea, lega un capat de aripa fluturasului, pe celalalt de frunza, si astfel putu inainta mai repede. Dar iata ca trecu un carabus, care, zarind-o, o prinse din zbor si se opri cu ea intr-un copac. In vremea asta frunza de lipan luneca inainte pe rausor, dusa de fluturasul care nu se mai putea desprinde de ea. Dumnezeu stie numai spaima ce-o cuprinse pe biata Degetica, cand fu luata de carabus si dusa pe copac! Ea insa plangea acum pe fluturasul alb pe care-1 legase de frunza, si se gandea ca el o sa moara de foame, daca nu s-o putea desface. Carabusului nu-i pasa nimic de toate astea; el o aseza pe frunza cea mai mare din copac, o ospata cu sucul florilor, si, cu toate ca ea nu semana deloc a carabus, ii lauda foarte mult frumusetea. In curand toti carabusii din copac venira s-o vada. Fetele carabusilor insa, vazand-o, isi miscara antenele zicand: - Ce mai lucru! N-are decat doua picioare. - Si nici antene n-are, adauga una; E slaba, subtire, si seamana cu omul. O! Ce urata e! Degetica insa era fermecatoare; si carabusul care-o adusese, cu toate ca o gasea frumoasa, dar auzind pe ceilalti ca-i scornesc fel de fel de cusururi, i se paru si lui pe urma ca-i urata, si nu mai vru s-o tina. O dete jos din copac, si o aseza pe-o floare de cicoare. Degetica incepu a plange de suparare, ca fusese izgonita de carabusi pentru uratenia ei; si doar ea era minune de frumoasa. Ramasa singura in padure, isi petrecu acolo toata vara. Din firicele de paie isi impleti un patut pe care-l anina sub o frunza de brusture, ca sa fie ferita de ploaie. Cu sucul florilor se hranea, si setea si-o alina band roua ce cade dimineata pe frunze. Asa trecura vara si toamna; dar iata ca sosi iarna, iarna cu zapada si frigul ei. Toate pasarelele, care-o desfatasera cu cantecele lor, plecasera-n alte tari, copacii nu mai aveau frunze, florile erau vestejite, si frunza de brusture care-o adapostea se suci, neramanand din ea decat un cotor uscat si galben. Frigul chinui cu atat mai mult pe Degetica, cu cat acum si hainele ei erau aproape numai zdrente. Intr-o noapte incepu a ninge, si fiecare fulg ce cadea asupra-i era pentru ea ca o lopata de zapada. Se-nvelise, biata, c-o frunza uscata, dar ce caldura sa-i tina asta; si acum era aproape sa moara de frig. Langa padure era o intinsa miriste de grau; nu se vedea decat paisul ramas deasupra pamantului inghetat. Degetica porni intr-acolo; aceasta era pentru ea o uriasa padure de strabatut. Ajunse zgribulita de tot, la vizuina unui soarece de camp. Intra pe-o gaurica mica, sub paie; soarecele era batran si avea o locuinta foarte buna; o odaie plina numai cu graunte de tot felul, o bucatarie si o sufragerie frumoasa. Degetica veni la usa ca cersetoare si ceru sa-i dea si ei un bob de grau, ca de doua zile n-a mancat nimic. - Saracuta de tine, zise soarecele, care avea o inima buna, vino de mananca si tu cu mine in odaia mea; este cald aici. Si prinzand soarecele dragoste de Degetica ii zise: - Iti dau voie sa stai toata iarna aici; da cu tocmeala sa-mi tii totdeauna odaia curata, si sa-mi spui povesti frumoase; ma prapadesc dupa ele. Degetica primi cu bucurie invoiala si n-avu a se plange de nimic. - O s-avem musafiri, zise intr-o zi soarecele: vecinul meu are obicei sa vina la mine o data pe saptamana. El e mult mai bogat decat mine; are odai mari si poarta o blana frumoasa de catifea. Daca ar vrea el sa te ia de sotie ai fi foarte fericita; sa-i spui povestile tale cele mai frumoase. Degetica insa nu prea avea pofta sa se marite cu bogatul vecin care nu era decat un sobol. Imbracat in blana-i de catifea neagra, veni sa-si faca vizita. Se luara intai de vorba despre bogatiile si despre invatatura lui; dar sobolul vorbea rau de soare, de flori, ca el niciodata nu le vazuse. Degetica ii canta o multime de cantece, intre altele: "Zboara carabus, zboara, zboara!" si "Cand vine in camp calugarelul". Sobolul incantat de glasul ei, isi arata numaidecat dorinta de a se casatori c-o persoana asa de bine inzestrata, dar de hotarat nu hotari inca nimic, fiindca era foarte chibzuit. Sobolul ca sa faca placere fetitei si soarecelui, ii pofti sa se plimbe printr-o hruba lunga ce sapase de curand, pe sub pamant, intre cele doua locuinte; si le spuse sa nu se sperie de-o pasarica moarta, pe care au vazut-o in drumul lor. Si-ntaia oara cand soarecele si Degetica venira sa faca plimbarea asta, sobolul le iesi inainte tinand in dinti un putregai din care iesea o lumina alba care inchipuia un felinar. Cand ajunsera la locul unde era pasarica moarta, sobolul sparse putin tavanul hrubei, si o raza de lumina strabatu de-afara; in fata lor statea intinsa o randunica, desigur moarta de frig, cu aripile stranse, cu capul si picioarele ascunse sub pene. Vederea asta mahni sufletul fetitei; ea care iubea atat de mult pasarelele ce-o inveseleau toata vara cu cantecele lor! Dar sobolul impinse cu laba pe randunica, zicand: - N-o sa mai fluiere de-acum! Ce mare nenorocire sa te nasti pasare! Slava Domnului, niciunul dintre neamurile mele n-o sa aiba o soarta asa de ticaloasa. O astfel de faptura n-are alta avere decat acelasi si acelasi cirip, cirip! si cand vine iarna moare de foame. - Cuminte graiesti! raspunse batranul soarece; acest ciripit nu aduce nimic; e tot ce trebuie ca sa pieri de foame: si cu toate astea sunt unii care-si fac o fala numai ca stiu sa cante. Degetica nu zise nimic; dar cand soarecele si sobolul se intoarsera cu spatele, ea se apleca incetisor asupra pasaricii si dand la o parte penele capului, ii saruta ochii inchisi. "Poate ca-i tocmai aceea care canta asa de dragut pentru mine asta vara, se gandi ea; biata pasarica, tare mi-e mila de tine!". Sobolul dupa ce astupa spartura pe care-o facuse in tavan, isi petrecu musafirii pana acasa. Neputand dormi deloc noaptea aceea, Degetica se scula si impleti un covoras din firicele de paie, si repede se duse de-l intinse peste pasarica moarta. Apoi ii puse de-o parte si de alta un smoc de lana ce gasise la soarece, parca i-ar fi fost teama ca nu cumva raceala pamantului sa faca rau trupului neinsufletit. - Adio, pasarica frumoasa, adio! Iti multumesc pentru cantecul tau care ma fericea atat de mult asta vara, cand puteam sa ma bucur de verdeata si sa ma incalzesc la soare. Si isi rezema capul pe inimioara randunelei; dar deodata se scula speriata, simtise o miscare usoara, incepuse a bate inima pasarelei, care nu era moarta ci numai amortita de frig. Caldura o reinviase. Toamna, cand se duc rindunelele in tarile calde, daca intarzie vreuna pe drum, frigul o culca la pamant, ea pare moarta si zapada o inveleste. Degetica tremura inca de spaima; pe langa ea, care nu era mai inalta decat degetul cel mic, randunica parea un urias. Totusi ea nu-si pierdu cumpatul, stranse bine lana imprejurul pasaricii, se duse repede s-aduca o frunza de menta cu care se-nvelea ea, si i-o puse pe cap. In noaptea urmatoare ducandu-se iar la bolnava ei, o gasi cu viata, dar era atat de slaba, meat abia o clipa deschise ochii sa vada fetita, care tinea in mana, ca sa-i dea lumina, o farama de putregai lucitor. - Iti multumesc, dragalasa copilita, zise pasarica; tu m-ai incalzit. Peste putin timp am sa capat puteri, si-am sa zbor la soare. - E frig tare afara, raspunse Degetica; ninge, ingheata, mai stai in patutul tau, o sa am eu grija de tine. Apoi ii aduse apa intr-o frunzisoara. Pasarica o bau, si-i povesti cum rupandu-si o aripa intr-un tufis de maracini, nu s-a mai putut tine de celelalte pasari cand au plecat in tarile calde. Atunci a cazut la pamant si din clipa aceea nu-si mai amintea nimic din ce i se-ntamplase. Toata iarna Degetica, fara stirea soarecelui si a sobolului, ingriji cu multa dragoste pe randunica. Cand sosi primavara si soarele incepu a incalzi pamantul, pasarica isi lua ziua buna de la fetita, care-i redeschise in tavan spartura facuta de sobol. Randunica ruga pe fetita sa mearga impreuna cu ea in padurea inverzita. Degetica insa stia ca plecarea ei o sa faca mare suparare batranului soarece. - Nu, zise ea, nu pot merge. - Adio dar, adio dragalasa copilita! raspunse randunica, luandu-si zborul spre soare. Degetica o privi zburand, si avea lacrimile in ochi; ii era asa de draga pasarica! "Cirip! cirip!" mai zise o data randunica si nu se mai vazu. Si Degetica era cu atat mai mahnita, cu cat ea nu putea iesi sa se bucure de razele soarelui. Graul crestea acum deasupra locuintei soarecelui, si pentru fetita, numai cat degetul cel mic de inalta, se parea ca-i o padure mare. -In vara asta, trebuie sa-ti lucrez zestrea, ii zise soarecele, caci plicticosul sobol ceruse mana fetitei. Si ca sa te mariti cu sobolul trebuie sa fii si tu mai bine chivernisita din rufarie si din haine. Mititica fu silita sa-si ia furca-n brau, si soarecele mai lua cu ziua inca patru paianjeni, care torceau si teseau fara incetare. In toate serile venea sobolul si le vorbea de neajunsurile verii, care usuca pamantul si-l face de nesuferit. Asa ca si nunta n-au s-o faca decat mai pe toamna. In vremea asta Degetica in toate zilele venea pana-n usa vizuinii, la rasaritul si la apusul soarelui, si se uita si ea printre spicele batute de vant la cerul albastru, bucurandu-se de frumusetea de afara si gandindu-se la randunica iubita; dar randunica era departe, poate ca n-o sa mai vina niciodata. Sosi si toamna, si Degetica isi gatise zestrea. - Peste patru saptamani facem nunta! zise soarecele. Si biata fetita incepu a plange, ca ea nu voia deloc sa se marite cu ursuzul de sobol. - Ce prostie! striga soarecele; ia sa nu fii asa de incapatanata, ca pe urma te musc cu dintii mei cei ascutiti. Ar trebui sa te simti foarte fericita ca te ia de sotie un domn asa de falnic, care poarta o blana de catifea neagra, cum nici imparateasa nu are la fel. Mai bine multumeste lui Dumnezeu ca gasesti o bucatarie si o pivnita asa de plina cu de toate. Dar iata ca sosi si ziua nuntii. Sobolul se infatisa ca sa ia pe Degetica si s-o duca sub pamant, unde niciodata nu era sa mai vada lumina soarelui, fiindca sotul ei nu-l putea suferi. In locuinta soarecelui tot mai putea veni pana-n usa sa se bucure de lumina. - Ramani cu bine, soare frumos! zise ea cu-n aer mahnit, ridicand manutele in sus, ramai cu bine! Ca eu sunt osandita sa traiesc de-acum inainte in intuneric, lipsita de razele tale. Apoi facu cativa pasi afara din casuta; graul era secerat, nu mai ramasese decat paisul. - Adio, adio! zise ea sarutand o floricica rosie, daca vreodata vei vedea pe randunica mea, sa-i spui ca ma gandesc la ea. - Cirip! Cirip! auzi ea cantand langa dansa. Ridica ochii si-o vazu. Randunica nu mai putu de bucurie cand zari pe Degetica; cobori repede ciripind mereu Cirip! Cirip! si se aseza langa binefacatoarea ei. Aceasta-i povesti cum trebuie sa se marite cu uriciosul de sobol, care locuia sub pamant, unde niciodata nu strabate soarele. Si spunand toate astea, siroaie de lacrimi curgeau din ochii ei. - Vine iarna, zise randunica, eu trebuie sa plec in tarile calde; vrei sa vii cu mine? Te vei sui pe spinarea mea, te prinzi cu cingatoarea ta de mine; si vom zbura departe de uriciosul tau sobol, si de locuinta-i intunecoasa, dincolo de munti, unde soarele straluceste mai frumos ca aici, unde vara si florile nu se trec niciodata. Haide, vino cu mine, scumpa fetita, tu care mi-ai scapat viata cand zaceam in intuneric, pe jumatate moarta de frig. - Da, da, merg cu tine! zise Degetica. Si se sui pe spatele pasarelei, lega cingatoarea ei de o pana mai mare, si astfel trecura pe deasupra padurii, a marii si a muntilor inalti acoperiti cu zapada. Degeticii ii era frig; atunci se vari in penele calde ale pasarelei, lasandu-si numai capsorul afara, ca sa poata vedea frumusetile ce-i lunecau pe dinaintea ochilor. Si ajunsera astfel intr-o tara calda, unde vita cu struguri dulci creste pe margina santurilor, unde sunt paduri intregi de lamai si de portocali, unde felurite flori, care de care mai minunate, raspandesc cele mai dulci miresme. Pe drumuri, copiii se jucau cu fluturi mari pestriti. Randunica se opri pe marginea unui lac albastru, langa un palat de marmura, inconjurat de coloane mari ce sprijineau largi bolti de vita. Pe sub streasina erau nenumarate cuiburi. Unul din aceste cuiburi era al randunicii. - Iata si locuinta mea, zise pasarica; tu insa n-ai sa poti sta aici; alege-ti o floare care-ti va placea si eu te voi aseza acolo; o sa-mi dau toata silinta ca sa nu-ti lipseasca nimic. - Cu bucurie! raspunse Degetica, batand din manutele ei. Flori mari albe cresteau printre franturile unei coloane rasturnate; randunica puse fetita acolo, intr-o floare, pe una din cele mai largi frunze. Degetica in culmea fericirii, era uluita de toate frumusetile ce-o inconjurau. Dar iata ceva care-o mira mai presus de toate: un omulet mic de tot, alb si straveziu ca sticla, statea pe o floare inalta cat degetul; el avea pe cap o coroana de aur, si la umeri aripi stralucitoare. Era Duhul florilor, si fiecare floare era locuinta unei perechi de asemenea mici fapturi cu chip omenesc; iar el, Domn era, peste intreg poporul acesta. - Doamne, ce frumos e! zise incet Degetica randunelei. Printisorul asta, cand vazu pasarea, uriasa pentru el, se sperie intai, dar cum zari pe Degetica i se mai puse inima la loc. I se paru cea mai frumoasa fiinta din lume. Ii puse coroana de aur pe cap, o intreba cum o cheama, si daca vrea sa fie sotia lui. Ce sot era acesta, pe langa fiul broastei, ori pe langa sobolul cu blana de catifea neagra! Primind sa fie sotia lui, ea se facea Zana florilor! Se invoi deci, si-n curand incepura a iesi din fiecare floare cate un domn si o doamna, mititei ca si ea, si care veneau sa-i faca daruri. Nimic n-o bucura mai mult, ca o pereche de aripi stravezii care fusesera mai inainte ale unei gaze albe. Prinse numaidecat aripile de umerii ei si incepu sa zboare de la o floare la alta. In vremea asta randunica in cuibul ei, canta cele mai vesele si melodioase cantece de nunta, insa trista in sufletul ei ca trebuia sa se desparta de fetita. - De-acum inainte, n-o sa te mai cheme Degetica, ii zise Duhul florilor: noi iti vom zice Maia.- Adio, adio! zise randunica luandu-si zborul spre Danemarca. Acolo cum sosi, isi regasi vechiul cuib deasupra ferestrei celui care a scris povestea asta si care-i astepta reintoarcerea. Cirip! Cirip! incepu ea, si astfel afla el povestea.

Despre Craciun

Pentru copiii din România, Mos Craciun vine din Nordul îndepartat, pentru a aduce daruri celor care au fost cuminti. Daruri care, îndeobste, sunt lasate de acesta sub Pomul de Craciun.

Legenda lui Mos Craciun este inspirata de viata Sfântului Nicolae (270 - 310AD), patronul copiilor. La 30 de ani, acesta a devenit Episcop de Myra, un oras-port la Marea Mediterana, care acum este parte din Turcia moderna.
Sfântul Nicolae se tragea dintr-o familie bogata si a devenit binecunoscut pentru ajutoarele pe care le împartea celor nevoiasi.
Putea fi deseori vazut, îmbracat în rosu si alb, roba de episcop, calare pe un magar si înmânând daruri copiilor.

În Evul Mediu, multe biserici au fost ridicate în onoarea Sfântului Nicolae. În secolul XI, ramasitele sale au fost depuse într-o biserica din orasul italian Bari. Se spune ca primii cruciati au vizitat orasul si au dus cu ei acasa povestiri despre Nicolae. Aniversarea mortii sale, pe 6 decembrie, a devenit o zi în care se fac daruri.

În timpul Reformatiei Protestante din secolul XVI, Martin Luther a încercat sa opreasca venerarea sfintilor, iar sarbatoarea Sfântului Nicolae a fost abolita în unele tari europene.
Cel ce oferea daruri a luat alte nume: în Germania, a devenit Der Weinachtsmann, Pere Noël în Franta, Santa Claus în America, Marea Britanie si în colonii, Mos Craciun la noi. Danezii ca si românii sau francezii au pastrat pâna azi obiceiul Zilei de Sfântul Nicolae, 6 Decembrie. Copiii danezi îi spun Sfântului Nicolae - Sinter Klaas. Ulterior, danezii condusi de Peter Stuyvesant, au fondat New York-ul - numit initial New Amsterdam. Cu ei au adus si sarbatorirea lui Sinterklaas - Santa Claus în pronuntie americana. Si uite asa s-a nascut numele mosului folosit astazi de toata lumea anglo-saxona.

Prin 1773 "Saint Nicolas" a fost mentionat în presa americana. În 1809, Washington Irving (autorul "Povestirilor din caverna adormita") a scris despre Sinterklaas în "O istorie a New York-ului".
Pentru noi Mos Craciun arata asa cum îl descrie cântecul: "Mos Craciun cu plete dalbe"

Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omulet rotunjor, într-un costum danez tipic, cu bufanti pe genunchi si o palarie cu boruri mari, care iesea pe un cal în seara de Sfântul Nicolae.

În 1822, Clement Clark Moore, poet si profesor de teologie, a publicat un poem "Vizita Sf.Nicolae" (cunoscuta si ca "Noaptea dinainte de Craciun"). Craciunul lui Moore este un batrân spiridus vesel, care zboara într-o sanie în miniatura cu opt reni minusculi. Moore chiar a pus renilor numele care circula si astazi si a descris metoda prin care Mosul intra în case pe cos...

Cea mai importanta contributie la imaginea lui Mos Craciun cel de azi, a avut-o Thomas Nast. Ilustratorul a publicat în revista saptamânala Harper timp de 20 de ani, începând cu 1860, o serie de desene si versuri în care îl descrie pe Mos Craciun.
Nast este cel ce îl îmbraca pe Mos într-o tunica rosie îmblanita peste care este încins cu o centura lata din piele. Thomas Nast a contribuit nu numai la imaginea lui Mos Craciun ci, prin detaliile din versurile sale, si la legenda lui. Astfel, Nast povesteste cum acasa la Mos Craciun, la Polul Nord exista un atelier unde sunt facute jucarii si tot Nast, povesteste cum Mosul are o lista cu copiii cuminti si una cu cei rai.

La toate acestea, în 1886 scriitorul american George P. Webster a adaugat - fabrica de jucarii a lui Mos Craciun si casa sa, în timpul lungilor luni de vara, sunt ascunse în gheata si zapada de la Polul Nord.

Dar Santa Claus – Mos Craciun asa cum îl stim noi astazi, s-a nascut abia în 1931. El este creatia lui Haddon Sundblom care l-a închipuit ca pe un omulet rotofei, cu o fata joviala si o barba mare.

Aceasta imagine a fost prezentata de artistul Haddon Sundblom în reclamele pentru Compania Coca-Cola (client al agentiei de publicitate a lui Sundblom din 1924 pâna la moartea lui, în 1976).

În timp, la mitul lui Mos Craciun s-au adaugat multe alte amanunte: vorbeste fluent mai mult de 2700 de limbi, cu peste 7000 de dialecte, inclusiv limbajul secret al spiridusilor; casa lui Mos Craciun s-a mutat de la Polul Nord (unde nu exista reni) în Laponia, Finlanda (unde sunt o multime).